Page 160 - Romania 100 (ro)
P. 160

           Jidvei
O istorie a vinurilor româneşti va începe inevitabil cu domeniul Jidvei. Acest lucru
nu ține neapărat de faptul că este cel mai mare proiect de acest gen din țară, peste 2400 de hectare şi peste 10 milioane de sticle îmbuteliate, ci ține de modul în care s-a investit la Jidvei, de ceea ce se reuşeşte an de an în această parte de România – obținerea unor vinuri de o calitate excepțională.
Cel mai important actor pe această
piață îşi respectă cu sfințenie blazonul. Profesionalism, artă, excelență, implicare în viața comunității şi bineînțeles, ca o încununare a acestui efort, recunoaştere internațională.
Anul 2018 a adus la Jidvei două medalii de aur și trei medalii de argint la Austrian Wine Challenge Vienna - AWC Vienna, cel mai mare concurs de vinuri recunoscut oficial la nivel mondial, unde peste 1700 de producători din treizeci și nouă de țări au participat la a XV-a ediție. Să mai spunem că este unul dintre cele mai mari concursuri din lume, iar Jidvei a fost printre cei mai buni. Compania Jidvei a obținut, în cadrul ediției din acest an, două medalii de aur cu vinurile Grigorescu Gewurztraminer 2017 și cupajul TR+SB 2017 din gama Mysterium. De asemenea, trei dintre vinurile Jidvei au fost distinse cu medalii de argint, Maria Fetească Albă 2017 din gama Owner’s Choice, Vinul Unirii Fetească Regală 2017 și vinul spumant Jidvei Extra Dry.
Povestea de succes a vinurilor românești
Istoria viticulturii în zona Târnavelor datează din vremea geto-dacilor. Aici, în anul 1949 este înființată prima Întreprindere Agricolă de Stat Jidvei, ale cărei vinuri se bucură de o apreciere deosebită
din partea cunoscătorilor, dovadă fiind medaliile obținute la concursuri internaționale de profil. În 1999 este privatizată și devine compania Jidvei. Astfel, gamei Tradițional, apărută înainte de 1989, i se adaugă gamele Clasic, Castel, Tezaur, Grigorescu, Nec Plus Ultra, Mysterium și Owner’s Choice. În felul acesta, Jidvei este pasiune împletită cu tradiție și istorie. Exact ce îi trebuie unui vin de calitate.
Când te referi la vinuri, în primul rând trebuie
să te referi la vița-de-vie. Noi, pentru început, referindu-ne la Jidvei, ne vom opri la Castel. În economia jocului pare a nu fi elementul central, dar prin ceea ce reprezintă el astăzi, joacă un rol fundamental în povestea domeniului Jidvei.
O construcție impunătoare, așezat pe o colină
ce pare să vegheze Cetatea de Baltă, Castelul Bethlen-Haller a trecut de-a lungul timpului prin foc și sabie, pentru a deveni astăzi simbol de preț al Jidveiului. Actualul castel nobiliar a fost construit în perioada 1570-1580, în partea de nord-est a localității, și a fost refăcut radical de contele Ștefan Bethlen, între 1615-1624, după modelul castelului Chambord din Franța. Cum legendele și miturile sunt legate de castele, și în jurul acestuia există câteva. Una dintre ele spune că există un tunel secret care leagă Castelul de la Cetatea de Baltă și Castelul Bethlen de la Sânmiclăuș.
 160





















































































   158   159   160   161   162