Page 89 - Romania 100 (ro)
P. 89

           Romgaz
O istorie de peste 100 de ani
Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare din anul 2013 pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi
a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie
de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în 1909, când
a fost descoperit primul zăcământ de gaze naturale în Bazinul Transilvaniei, la Sărmăşel.
Activitatea de producţie gaze naturale din cadrul Romgaz se desfăşoară în cadrul a două sucursale de producţie, cu sediile la Mediaş şi Tg. Mureş, care exploatează împreună un număr de peste 140 de zăcăminte comerciale, amplasate în Transilvania, Moldova, Oltenia şi Muntenia.
Exploatarea tuturor acestor zăcăminte se face prin inter- mediul a circa 3.240 sonde şi a unei infrastructuri complexe de suprafaţă, compusă din conducte de aducţie, conducte colectoare, încălzitoare de gaze, separatoare de impurităţi, compresoare,
staţii de uscare şi panouri de
măsurare a gazelor. Specialiștii vorbesc despre o perspectivă favorabilă de evoluție a producției prin descoperirea importantă de hidrocarburi din structura Caragele.
Declinul natural al producției, în mare parte anulat
Compania continuă programul de optimizare a producției pentru zăcămintele mature. Declinul natural de producţie este menţinut la niveluri minime, prin aportul de debit rezultat în urma lucrărilor de dezvoltare şi de reparaţii sonde pe perimetrele aflate în exploatare, a lucrărilor de reabilitare executate pe zăcămintele mature aflate
în patrimoniul Romgaz, precum şi a lucrărilor
de cercetare geologică efectuate în perimetrele de explorare. Potenţialul de producţie este menţinut la valori de peste 15 mil. mc /zi.
Romgaz, prin filiala nou înființată Depogaz, este
cel mai mare operator al depozitelor de înmagazinare din România. Înmagazinarea subterană reprezintă o parte vitală a industriei gazelor naturale. Posibilitatea înmagazinării gazelor oferă certitudinea furnizării în timpul perioadelor cu cerere
ridicată, prin suplimentarea livrărilor şi reprezintă o măsură de siguranţă în cazul întreruperii producţiei curente.
Depozitele de înmagazinare subterană a gazelor sunt amenajate în zăcăminte depletate. Romgaz, prin Filiala Depogaz, operează şase depozite de înmagazinare gaze cu presiuni de operare între 10 şi 150 bari, cu o capacitate totală de lucru de 2,92 miliarde mc.
De asemenea, Romgaz deține un pachet de 41% din operatorul Depomureș (0,30 miliarde mc), în asociere cu Engie (anterior Gaz de France).
 89















































































   87   88   89   90   91