Page 12 - Romania 100 (ro)

azi şi care se poate formula în câteva cuvinte astfel: nu numai că un război nu se poate câştiga fără România, dar niciun fel de construcţie europeană, indiferent cine ar face-o, nu se poate realiza fără România.
Intrând şi în amănunte trebuie să precizăm că pentru România cei doi ani de neutralitate
au însemnat o perioadă de colosale câştiguri financiare datorate exporturilor despre care am vorbit, pentru că din cauza poziţiei geo-strategice singurii parteneri comerciali ai României nu puteau fi decât Puterile Centrale, exporturi care în acest interval au făcut să se dubleze rezervele de aur ale Băncii Naţionale de la 47
de tone de aur la 93 de tone, poate chiar mai mult, deoarece acele 93 de tone sunt cele care au ajuns şi au rămas cu restul tezaurului la Moscova, dar
se ştie că multe plăţi au fost făcute în aur pentru armele şi muniţiile venite în România după intrarea ei în război.
În aceste condiţii singura posibilitate a Antantei de a pune capăt acestor exporturi – despre care generalul german Ludendorff, adevăratul conducător al Germaniei în ultimii doi ani de război, avea să spună, referindu-se numai la materiile prime jefuite din teritoriul ocupat al României, că „au ţinut Puterile Centrale cu nasul deasupra apei în
anii 1917 -1918” – și de a ieși dintr-un impas militar greu de conceput înainte, era de a se impune României intrarea în război, cerându-i încă din iunie 1916 acest lucru sub formula ultimativă „acum ori niciodată”,
12
în sensul că ori intraţi acum
în război, ori niciodată nu se vor mai discuta pretenţiile teritoriale ale României. Cum însă Ion I. C. Brătianu și la fel oricare alt om politic român, știa din istoria anului 1877 – de la războiul ruso-turc la care Rusia ceruse la fel de ultimativ participarea României pentru a-și salva trupele ameninţate cu înfrângerea la asediul cetăţii Plevna – cât de puţin preţuiesc promisiunile teritoriale ale
unei mari puteri, a condiţionat intrarea României în război
de partea puterilor Antantei de încheierea unei convenţii politice iniţial secrete în care se enumerau localităţile pe unde urma să treacă frontiera de vest a României și a unei convenţii militare în care se preciza ajutorul militar pe
care trebuia să-l primească România pentru a face faţă unor eforturi pe care numai statele puternic industrializate și le puteau permite.
Eşecul ofensivei Brusilov, care s-a profilat clar la începutul lunii august, a fost un factor în plus care a determinat acceptarea revendicărilor româneşti de către puterile Antantei, dar numai după ce principalele puteri interesate – Rusia şi Franţa – au stabilit printr-o înţelegere secretă în jurul datei de 9 august 1916 că nu se va concretiza nimic din ce s-a promis României până când respectivele puteri nu vor supune unei revizuiri convenţia politică încheiată cu această din urmă ţară. Astăzi ne putem întreba: de ce să se revizuiască? Pentru a se da României mai mult sau
probabil mai puţin decât i se promisese?
România a intrat într-un
război căruia nu avea cum să-i facă faţă și știm ce dezastru
au însemnat primele patru
luni de război, când până în ianuarie 1917 a trebuit să
se abandoneze în mâinile ocupanţilor Muntenia, ţara românească dintre Carpaţi
și Dunăre, iar familia regală, guvernul și monarhia s-au refugiat la Iași, în fosta capitală a Moldovei, devenită ultima zonă de rezistenţă a românilor.
Frontul de pe Carpaţii Moldovei până în Delta Dunării, trecând pe la nord de Focşani, a fost acoperit în proporţie de 80% de trupele ruse şi doar 20% de trupe române. De asemenea, se ştie rolul imens jucat de misiunea militară franceză condusă de generalul Berthelot, care a refăcut armata română după înfrângerile suferite.
Mai puţin se știe că generalul francez, în calitate de reprezentant al guvernului ţării sale, a fost un factor determinant care a împiedicat realizarea dorinţei Rusiei de a transfera undeva pe teritoriul ei ceea ce mai rămăsese din statul român, afirmând că frontul despre care am vorbit poate rezista unei ofensive a Puterilor Centrale.
Previziunile lui Berthelot
şi convingerea generalilor români s-au confirmat în rezistenţa eroică a armatelor ruso-române din zilele sângeroase din iulie şi august