Page 14 - Romania 100 (ro)

deznodământul războiului.
În aceste condiţii, România
a fost nevoită să accepte armistiţiul de la Focşani de
la 26 noiembrie/9 decembrie 1917 şi să semneze pacea înrobitoare de la Bucureşti
de la 24 aprilie/7 mai 1918,
să accepte pierderea zonei muntoase şi a Dobrogei şi înrobirea economiei ei pentru 90 de ani intereselor Puterilor Centrale. Această pace
însă, a treia după primele două semnate de Puterile Centrale la Brest Litovsk cu Ucraina (9 februarie) şi cu Rusia Sovietică (3 martie), a compromis definitiv diplomaţia şi elita politică germană, prezentând-o în ochii întregii lumi ca pe o bandă de jefuitori cu care nimeni nu mai avea nimic de negociat.
În acele luni dramatice pentru ceea ce mai rămăsese din România, la 27 martie/9 aprilie 1918, Basarabia s-a unit cu regatul român, deci
cu o ţară învinsă în război, urcând prima treaptă spre formarea României Mari și nu se poate spune nicidecum că a fost vorba de o cucerire a Basarabiei de către armata română.
În condiţiile în care Statele Unite s-au alăturat puterilor Antantei la 6 aprilie 1917, dar nu ca aliat, ci ca asociat, alianţa purtând din acel moment numele de Puterile Aliate şi Asociate, în fruntea coaliţiei occidentale a
ajuns una din cele mai mari personalităţi ale secolului
14
al XX-lea, preşedintele american Woodrow Wilson, un lider pentru care principiul naţionalităţilor sau al formării statelor naţionale nu era doar o promisiune menită să atragă aliaţi, ci
un ideal care trebuia dus la îndeplinire.
Chiar dacă situaţia militară
s-a prăbușit dramatic pentru Puterile Centrale în septembrie 1918, atât în Balcani, cât
mai ales pe frontul de Vest, prin intervenţia trupelor americane, liderii Antantei,
în primul rând premierul francez Georges Clemenceau, au cerut imperativ României să reintre cât mai repede în război, iar generalul Berthelot a fost retrimis în acest scop
în Moldova încă de la 1 octombrie. La 10 noiembrie România a declarat război Germaniei, exact cu o zi înainte de încheierea armistiţiului
de la Compiegne și în felul acesta sfârșitul Marelui Război a găsit România în tabăra învingătorilor.
Dezmembrarea Austro-Ungariei la începutul lunii noiembrie 1918, când toate naţiunile asuprite -
cehi, slovaci, polonezi, sloveni, croaţi și-au afirmat dorinţa
de a forma state naţionale
- a permis şi românilor de
pe cuprinsul ei să-și afirme dorinţa lor de unire cu România: românii din Bucovina au proclamat unirea la 28 noiembrie, iar românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș au făcut la fel la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie
1918, o zi pentru eternitate care din 1990 este ziua naţională a României.
Modul în care preşedintele american Wilson a impus principiile sale la conferinţa de pace de la Paris din anii 1919 -1920 a fost al treilea factor care a contribuit ca marile puteri să recunoască voinţa deja liber exprimată a popoarelor din centrul şi sud- estul Europei de a forma state naţionale. În felul acesta au fost recunoscute şi frontierele României Mari, deja trasate, ale unei ţări care s-a dovedit imediat capabilă să apere
prin forţa armelor Europa de primejdia bolşevismului ajuns la putere în Ungaria în martie 1919, ale unei ţări credincioase principiilor democraţiei care s-a angajat din primul moment în apărarea sistemului politic întemeiat în acei ani.
Secolul de tumultoasă istorie care a urmat a demonstrat atât importanţa României și a ţărilor vecine ei în construcţiile europene care s-au încercat, dar și faptul că românii și vecinii lor au rămas profund devotaţi valorilor democraţiei și au pornit la reconstrucţia statelor democratice după destrămarea sistemului sovietic în anii 1989-1991.
Astăzi, sărbătorirea centenarului României Mari înseamnă sărbătorirea şi reconfirmarea principiului democratic al voinţei liber exprimate a popoarelor,
cel mai important principiu care poate da durabilitate şi coeziune Uniunii Europene.