Page 43 - Romania 100 (ro)
P. 43

           Grigore Gafencu: patriotul şi europeanul
de Vasile Soare, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă
 Grigore Gafencu, om politic, diplomat şi ziarist român
Personalitate marcantă a vieţii politice româneşti, Grigore Gafencu a fost, totodată, unul dintre marii diplomaţi ai României şi – ne permitem să afirmăm – ai Europei postbelice.
Calităţile sale de excelent ziarist s-au întrepătruns, în mod fericit, cu o profundă capacitate analitică, ele fiind vizibile nu numai în articolele de presă tipărite în publicaţii
precum „Revista Vremii”, „Argus” sau „Timpul”, ci şi în valoroasele sale lucrări, precum Préliminaires de la guerre à l’Est, consacrată raporturilor sovieto- germane, în perioada 1939-1941, şi Derniers jours de l’Europe: Un voyage diplomatique en 1939, dedicată situaţiei internaţionale din ajunul celui de-Al Doilea Război
Mondial.
În calitate de ministru al Afacerilor Străine – funcţie pe care a deţinut-o într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria României (februarie 1939 – iulie 1940) – Grigore Gafencu
a încercat să ofere ţării noastre cele mai bune variante pentru apărarea independenţei şi a suveranităţii sale, într-o perioadă în care Continentul era ameninţat de marea putere germană. Democrat până în ultima fibră
43
Foto: AGERPRES
























































































   41   42   43   44   45