Page 51 - Romania 100 (ro)
P. 51

             Dragi prieteni români şi francezi,
Fiind Ambasadoare în România de aproape un an
şi jumătate, am avut ocazia să văd multitudinea
şi bogăția relațiilor istorice, culturale şi lingvistice dintre țările noastre. Pentru acest număr al „România 100”, doresc să salut centenarul României moderne, evocând evenimentele care vor pune în evidență relația franco-română în lunile următoare, grație acestei „serii de momente de înaltă intensitate”, care ne aşteaptă, români şi francezi.
Mai întâi, un moment de amintire a istoriei pe care o împărtășim: pe 11 noiembrie, președintele Republicii franceze, domnul Emmanuel Macron,
a reunit la Paris aproximativ
o sută de șefi de stat și de guvern pentru a celebra centenarul armistițiului din 1918. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost prezent
la acest eveniment. Cu această ocazie, șeful statului francez a lansat prima ediție a Forumului de Pace de la Paris, eveniment care va avea loc anual, ca o întâlnire a diverșilor actori, pe tema guvernanței globale și
a cooperării internaționale,
ca reacție în fața provocărilor globalizării. Alături de România și de diverșii noștri parteneri, am amintit atașamentul
nostru comun față de un multilateralism puternic și față de dezbaterea ideilor.
Câteva zile mai târziu, pe 27 noiembrie, cu puțin timp înainte de sărbătorirea centenarului României moderne, președinții Emmanuel Macron și Klaus Iohannis au deschis împreună la Paris sezonul Franța-România, care va include un program bogat în evenimente până pe
14 iulie 2019. România va fi mai întâi onorată în Franța,
iar apoi va fi rândul Franței în România. Timp de aproape opt luni, se vor desfășura proiecte culturale, economice, științifice, academice, educaționale, turistice și gastronomice care vor prezenta ce e mai bun
din cunoștințele noastre, din culturile și creațiile noastre contemporane în zeci de orașe din țările noastre. Sezonul
se va adresa în primul rând noilor generații, din Franța
și din România, pentru a le suscita dorința de a reînnoi
și de a moderniza relația noastră străveche. Sper că tinerii din cele două țări și-o vor asuma, conștientizând această moștenire inestimabilă, acest patrimoniu comun și potențialul neexploatat încă al relației noastre. Mă bazez pe ei pentru a da un impuls relației franco- române și pentru a o duce mai departe!
Franța și România au fost unite în istorie și împreună au de construit un viitor promițător, printr-o relație cu o nouă dimensiune, susținută de o prietenie și de o proximitate culturală constante și neclintite.
51















































































   49   50   51   52   53