Page 48 - Romania 100 (ro)
P. 48

           cooperarea regională și măsurile de descurajare.
Complexitatea problemelor actuale din lume impune ca statele noastre să coopereze îndeaproape şi în ceea ce priveşte provocările noi şi emergente.
Relația noastră bilaterală
de apărare include acum
și comunicarea strategică
de securitate, combaterea terorismului și cooperarea sporită în domeniul securității cibernetice în vederea apărării intereselor naționale vitale. Combaterea influenței maligne și contracararea eforturilor de propagandă ale celor care ne vor răul reprezintă o altă zonă semnificativă de cooperare.
Din punct de vedere economic, tranziția şi reformele din ultimii 30
de ani nu au fost deloc uşoare, dar România
a depăşit provocările
cu care s-a confruntat, reuşind să devină o
țară stabilă din punct de vedere financiar. Rezultatele acestor eforturi sunt evidente în creşterea economică şi dezvoltarea din ultimii 30 de ani, alimentate de atragerea de investiții străine din UE şi Statele Unite.
Astăzi, nu mai puțin de 76% din exporturile și importurile României se derulează în interiorul Uniunii Europene, legând România de economia transatlantică - cea mai mare și cea mai importantă piață din lume. Economia transatlantică generează vânzări comerciale totale
de 5,5 trilioane de dolari pe an, angajând 15 milioane de
muncitori, pe ambele maluri ale Atlanticului.
În România, companiile şi mărcile americane sunt prezente în fiecare sector al economiei, angajând români, stimulând inovația, achitând impozite şi taxe şi oferind consumatorilor produse de calitate - ceva inimaginabil în urmă cu doar 30 de ani.
Am văzut o creștere extraordinară a relației noastre economice. De exemplu, în 1992, volumul comerțului bilateral era de numai 335 milioane dolari;
în 2007, nivelul ajunsese la 1,7 miliarde dolari; în 2017, s-a ajuns la o valoare record de 3,15 miliarde de dolari. În aceeași perioadă, exporturile românești către Statele Unite au crescut de la 87 milioane
 48

















































































   46   47   48   49   50