Page 40 - Romania 100 (ro)
P. 40
români și 49.317 de întreprinderi individuale.
Țările noastre sunt legate de asemenea, aşa cum aminteam mai devreme, de relații politice şi culturale foarte strânse, bucurându-se de o colaborare de substanță pe dosare de interes comun în domeniile economic, social şi cultural, având în vedere şi contextul european şi internațional actual.
Din anul deschiderii primei agenții diplomatice române la Roma, în 1873, și până astăzi, aceste relații au cunoscut mai multe schimbări, iar începând cu anii 1990 au avut loc cele mai importante evoluții, în care apartenența comună la NATO și la Uniunea Europeană au jucat, bineînțeles, un rol favorabil. Dialogul politico-diplomatic este așadar constant, intens, și are loc atât la nivel bilateral, cât și
40
european și internațional.
Un alt factor cheie în relația româno-italiană îl constituie colaborarea excelentă la nivel economic și comercial, cu o valoare totală a schimburilor comerciale bilaterale care a atins, în 2017, cea mai înaltă cifră din ultimii zece ani: 14,61 miliarde de euro (în creștere cu 7,62% față de 2016), iar la sfârșitul anului 2018 ar putea depăși 15 miliarde de euro, ținând cont de trend-ul pozitiv al acestei relații. Italia este al doilea partener comercial al României, cu o cotă de 10,8% din comerțul exterior românesc total.
Peste 45.000 de societăți comerciale româneşti cu capital italian au fost înființate în România în ultimii 28 de ani, din care aproximativ 23.400 sunt active, Italia fiind din acest punct de vedere pe primul loc în topul investitorilor străini.
În încheiere, îmi exprim speranța că acest moment aniversar, în care sărbătorim 100 de ani de unitate națională, este un prilej de reflecție asupra României viitorului, pornind de la modelele oferite de înfăptuitorii Marii Uniri și ținând cont de provocările existente. În primul semestru al anului 2019 România va deține, pentru prima oară de la aderarea la Uniunea Europeană, Președinția Consiliului UE, un exercițiu prin care își poate dovedi angajamentul profund față de valorile europene și față de consolidarea proiectului european, inspirându-se din gândirea lui Dimitrie Gusti, care încă în 1930 afirma ”Europa este (...) un continent uman, o creaţie spirituală, o splendidă manifestare de voinţă și gândire. Europa nu înseamnă deci un teritoriu, ci o ideie social- spirituală, este societatea popoarelor europene”.