Page 22 - Romania 100 (ro)
P. 22

           În fapt, Ministerul Finanţelor Publice lucrează la un întreg pachet de măsuri care privesc restructurarea financiară.
"Amnistia va fi de fapt o restructurare financiară. Lucrăm la Ministerul de Finanţe la o propunere de pachet de astfel de măsuri, pe categorii de contribuabili, cu datorii sau fără datorii la stat. După această etapă, vom discuta la nivel de coaliţie, în Guvern și vom adopta probabil o astfel de măsură, pentru că este cazul ca un moment T zero să se întâmple. Aceste măsuri fac parte din acel pachet mare de proiecte pentru zona economică, că vorbim de insolvenţă, de zona de amnistie, sau, așa cum îi spunem noi, restructurare financiară, ori că vorbim de alte prevederi care să sprijine mediul de afaceri. Este un pachet foarte atractiv care va ataca, în sensul bun, toate categoriile din economie, vizând un tratament egal", a explicat ministrul Eugen Teodorovici.
Ministrul a declarat că „amnistia fiscală” va reprezenta un cadru prin intermediul căruia vor fi oferite beneficii și celor care s-au conformat voluntar.
"S-a discutat foarte mult de amnistie. Are același obiectiv: de a relansa în economia din România companiile mari, în principal pe cele de stat, care astăzi sunt ţinute, mai mult sau mai puţin, pe linie. Nu renunţ la niciun lucru care va fi bun pentru această economie, să știţi! Dar nu este o amnistie fiscală, propriu-zisă. Este, poate, un cadru care să ofere tuturor categoriilor din
economie anumite măsuri, că vorbim de firmele private sau de stat cu datorii la stat, sau că vorbim de firmele care și-au achitat la timp datoriile. Vrem să creăm un mecanism care să le faciliteze plata faţă de stat. Și pentru persoanele fizice vom face la fel. Avem un istoric de cinci ani în care ANAF-ul a emis decizia de impunere. Și atunci, ca obligaţie a ANAF, facem o centralizare pe fiecare contribuabil, iar dacă plata se va realiza până la final de an, vor primi o reducere substanţială din acea sumă", explica Eugen Teodorovici.
Adio, insolvențe fără sfârşit!
În repetate rânduri, ministrul Finanţelor a afirmat că susţine orice "măsură europeană" prin care să se recupereze prejudiciile, adăugând că, în ultimii ani, din păcate, statul s-a dovedit a fi "o structură care luptă împotriva oamenilor de afaceri și acest lucru trebuie să înceteze".
"La nivel de Guvern, avem aprobat un memorandum pentru a discuta într-un cadru mai larg, cu toate structurile implicate în partea de evaziune fiscală, pentru că vrem să aducem pe masa Guvernului un proiect de modificare a unor acte normative care se referă la evaziunea fiscală, intenția fiind de a aduce practica din statele europene avansate și în România. Adică, statul să urmărească recuperarea unor prejudicii și nu neapărat închiderea unor companii sau trimiterea la închisoare a unor oameni", a declarat Eugen Teodorovici.
În acest sens, una dintre măsurile bifate de ministrul Finanțelor, în 2018, a fost adoptarea în Guvern a Ordonanţei privind insolvenţa. Noua reglementare include mai multe măsuri necesare asigurării de șanse egale pentru dezvoltarea afacerilor, iar modificările au rolul atât de a stopa unele practici abuzive, cât și inducerea repetată de insolvenţe.
"Ordonanţa completează procedurile de insolvenţă și include mai multe măsuri necesare asigurării de șanse egale pentru dezvoltarea afacerilor și consolidarea unui mediu de afaceri sănătos în România. În prezent, mai mult de 6.000 de companii, cu peste 64.000 de salariaţi, sunt în procedura de insolvenţă sau în perioada de observare. Pentru acești oameni se impune adoptarea urgentă a unor măsuri legislative și administrative care să determine redresarea angajatorilor și menţinerea lor în circuitul economic. (...) Modificările din legislaţie au rolul de a stopa unele practici abuzive, cât și inducerea repetată de insolvenţe în scopul extragerii de la plata obligaţiilor financiare către parteneri și către bugetul de stat", a explicat Teodorovici.
Acesta a subliniat că Ministerul Finanţelor a sesizat disfuncţionalităţi apărute prin aplicarea Legii insolvenţei în formele anterioare, care au generat în total arierate bugetare de peste 63 de miliarde lei ale societăţilor aflate în insolvenţă, în timp ce gradul de recuperare a sumelor înscrise la masa credală este de doar 6%.
 22























































































   20   21   22   23   24