Page 15 - Excelenta pentru Viitor, Sectiunea Industrie & Servicii
P. 15
„Agenda europeană a creșterii economice trebuie să se ocupe de problema diferenţelor de dezvoltare regională. Președinţia română spune în motto-ul ei că o valoare europeană comună este coeziunea, și, de aceea, acordăm un interes deosebit soluţiilor pentru eliminarea acestor diferențe. Trebuie să explorăm mai multe domenii, inclusiv din perspectivă instituţională. Trebuie să reducem birocraţia la nivel european, trebuie să facem ca instituţiile europene să fie mai flexibile, pentru a reacţiona mai rapid și mai bine la nevoile existente. În plus, trebuie să dăm dovadă de răspundere în ceea ce privește cheltuielile administrative
ale instituţiilor europene”, a afirmat Teodorovici.
Acesta spune că finanţarea europeană nu ar trebui să fie subminată de politici nesănătoase.
„Noua programare financiară pe șapte ani trebuie să fie evaluată cu atenţie
și trebuie să coordonăm priorităţile
la nivel naţional și european. Cadrul Financiar Multianual conţine deja dispoziţii pentru a se asigura că finanţarea europeană deservește obiectivele financiare europene și nu este subminat de politici nesănătoase”, a declarat ministrul Finanţelor.
Eugen Teodorovici a amintit că Președinţia română a invitat la discuţii și partenerii sociali
„Contextul în care are am preluat Președinția, alegerile europene, negocierile privind cadrul financiar multianual, transformarea economică, au fost un foarte bun prilej pentru a avea o dezbatere mai largă privind viitorul Europei.
De aceea am inclus pe agenda discuțiilor cu miniștrii finanțelor o serie de teme relevante cu privire la ce trebuie să facem pentru ca Uniunea Europeană să obțină rezultate mai bune.
Având în vedere faptul că acum ne formăm prioritățile pentru următorul ciclu instituțional, România a fost prima Președinție care a invitat și partenerii sociali la discuție. Chiar dacã acest gest a fost o inovație, neexistând vreun precedent în acest
sens, consultarea partenerilor sociali și invitarea acestora la dezbateri trebuie îmbrățișată de toate instituțiile europene, inclusiv la nivelul Consiliului Uniunii Europene.
Mă bucur că propunerea noastră a fost acceptată, Confederația Sindicatelor Europene, Centrul european pentru întreprinderi cu participare publică, Small Entreprises United și Business Europe participând la discuțiile privind viitorul ciclu instituțional.
O dezbatere cu oficialii instituțiilor UE și cu partenerii sociali la aceeași masă a fost nu doar o premieră istoricã,
dar și un pas important în direcția elaborării și implementării unor politici publice mai bune”, a declarat ministrul Finanțelor.
15
Foto www.romania2019.eu

