ROMGAZ se implică în lupta cu Covid 19

Romgaz investește în sănătate alocând peste 800.000 de euro pentru sprijinirea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, bani ce vor fi folosiți pentru dotarea secţiilor ATI în vederea pregătirii pentru tratarea pacienţilor cu COVID 19.

 “Continuăm lupta împotriva noului tip de coronavirus prin investiții constante pentru sănătatea comunităţii locale! Am decis să alocăm aceşti bani pentru a susţine personalul medical şi pentru a-i ajuta pe pacienţii afectaţi de COVID-19. Suntem alături de autorităţile locale, de administraţia centrală şi de toţi factorii implicaţi la nivel naţional pentru că, doar împreună, prin coagularea eforturilor, putem să depăşim această perioadă de criză. (…)  Trebuie să schimbăm paradigma şi să ne asigurăm că investiţia constantă, susţinută în sănătatea comunitară va continua pe termen lung. Este momentul să investim mai mult în sănătate pentru a putea oferi un climat propice dezvoltării generaţiilor viitoare. În perioada următoare vom susține și alte unități medicale care au nevoie de tot suportul în această luptă cu un inamic nevăzut, dar redutabil”, a declarat Adrian Volintiru, directorul general Romgaz.

Distribuie pe ...

Read Previous

De astăzi, agenții economici pot solicita Certificate de Urgență

Read Next

CE a aprobat scheme de sprijin economic pentru Spania, Suedia, Danemarca și Malta

shares